Nordul Germaniei așteaptă punctul maxim al viiturii

Nordul Germaniei așteaptă punctul maxim al viiturii
Publicat: 07/06/2013, 11:34

Eforturile au fost dublate în nordul Germaniei, vineri, pentru a consolida digurile împotriva creșterii nivelului apelor Elbei, în timp ce în sudul și estul țării nivelul apelor a început să scadă ușor, relatează AFP.

Sute de voluntari au lucrat în cursul nopții pentru a așeza saci de nisip pe malurile Elbei, în apropiere de Lünebourg (Saxonia Inferioară), în timp ce punctul cel mai înalt al apelor este așteptat la începutul săptămânii viitoare.

„În prezent trebuie să încercăm să privim situația cu calm și să așteptăm noi evoluții”, a declarat Sigrid Ruth, membră a celulei care coordonează lucrările în regiune, citată de agenția germană DPA.

Autoritățile locale au revizuit totuși în scădere nivelul estimat al celui mai înalt punct al apelor la 7,65 de mtri, adică 1,15 metri mai puțin decât s-a anticipat în urmă cu două zile.

La Magdeburg, Elba nu a mai atins apogeul, cu toate că fluviul depășise în cursul nopții cu peste 20 de centimetri recordul din 2002 de 6,97 de metri. Nivelul normal al apei este de aproximativ 2 metri.

În Brandeburg, landul care înconjoară Berlinul, locuitorii priveau cu îngrijorare cum crește nivelul apelor.

„Digurile sunt foarte vechi și apa să ridică foarte încet”, a declarat Daniela Lohfink, o locuitoare intervievată de postul de televiziune public ZDF.

Nivelul ridicat al apelor provoca perturbări asupra rețelei feroviare. Deutsche Bahn a anunțat în cursul nopții că trenurile între Berlin și Leipzig au trebuit deviate, fapt ce a cauzat o oră suplimentată de efectuare a traseului, durata fiind practic dublată.

În apropiere de Halle (centru), nivelul apelor râului Saale a început să scadă, cu un nivel măsurat la 7,45 metri, dar digurile rămâneau sub presiune, potrivit autorităților locale.

Gaidau Ion, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Simona Bucura-Oprescu, anunț important pentru pensionarii din România! Cine sunt seniorii care vor beneficia de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Când va fi externat marele...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre lama și alpaca?
×